Premii

Mintea are nevoie de cărți aşa cum sabia are nevoie de tocilă, dacă vrea să‑și păstreze ascuțimea.

– Boris Pasternak

21 noiembrie 2019 Gala Cititorului

Această imagine nu are calitate de diplomă, însă am păstrat imaginea afișului ca pe o mărturie a unui succes în cadrul Galei Cititorului.

Eveniment organizat de Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu și doamna Mariana Harjevschi, directoarea Bibliotecii. La Eveniment, au fost premiați toți elevii de liceu, din toate liceele unde au fost citite cărțile. Am avut uriașa surpriză să descopăr că romanul Un Secret în Los Angeles a fost și este o carte foarte căutată, foarte citită și foarte iubită. Le mulțumesc iubiților mei cititori și le promit că, într-o zi, voi reveni!

Cititorii cei mai receptivi au fost elevii din foarte multe licee - au participat în Ringuri Intelectuale, discutând cartea. Cei mai buni elevi, care s-au remarcat în aceste competiții, au fost premiați în cadrul Festivității Gala Cititorului, care a avut loc în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu, Chișinău, 2019.

2019 campania „Chișinăul citește!“

Această imagine nu are calitate de diplomă, însa am păstrat imaginea afișului ca pe o mărturie a unui succes în cadrul Campaniei ,,Chișinăul citește!"

Romanul Un Secret în Los Angeles a fost selecționat să reprezinte secțiunea Adolescenți pentru tot anul 2019, alături de alte două volume selecționate să reprezinte alte două categorii (adulți și copii).

Cartea Un Secret în Los Angeles a fost distribuită în peste 70 de biblioteci din Republica Moldova, spre a putea fi pusă la dispoziția câtor mai mulți elevi, studenți și iubitori ai cărții, de toate vârstele.

2018 Premiul juriului Uniunii Scriitorilor din Moldova, pentru cel mai bun roman dintre cărțile anului 2017

Categoria "Cartea de proză (roman)"


Alături de Aliona Grati, critic și istoric literar, doctor habilitat în filologie, conf. univ. și autor de non-ficțiune din Republica Moldova.

Alături de Arcadie Suceveanu, Președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova


Alături de Eugenia Bulat, poetă, conducătoarea Cenaclului Clipa Siderală

Eu am luat premiul pentru PROZĂ pe 2017, doamna Bulat a luat premiul pentru POEZIE, pe 2017.

S-au întâlnit Discipolul și Maestrul: doamna Bulat m-a descoperit de mică, din clasa a V-a, și m-a înfiat la Cenaclul Clipa Siderală, care se ținea la Liceul Academic Român-Englez Mircea Eliade, unde eram elevă.

Probabil, sunt singura din acei ani de cenaclu care a continuat să scrie și, peste 30 de ani, ne-am reîntâlnit la Premiere.

O ocazie foarte frumoasă, rară, o întâmplare extraordinară!

Alături de Claudia Partole, poetă, jurnalistă

Alături de Lucreția Bârlădeanu, poetă


iulie 2015 : Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, Master în Administrarea și Negocierea în Afaceri (ANA)

iulie 2011 : Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, Licența în Științe Economice la Facultatea de Management Turistic și Comercial







premiu Italia - ed 25, 2016

7 iunie 2015: Premio Internazionale Centro Giovani e Poesia, ed 24a, Triuggio

1 iunie 2014: Premio Internazionale Centro Giovani e Poesia - Triuggio, ed 23a ; Grand Prix Camera dei Deputati





2 iunie 2013: Premio Internazionale Centro Giovani e Poesia - Triuggio, ed 22a ; Premio "Andrea Negrotto Cambiaso"






30 iunie 2011 Concurs de Debut Literar UniCredit, ed a IV‑a

aprilie 2011: concurs de creație literară-povești "Ion Creangă" Iași, ed a XVIII‑a

Liceul Academic Român‑Englez „M. Eliade“

10 aprilie 1998 Concurs Republican al tinerilor poeți și prozatori "Florii 98" (poezie)

21 martie 1998 concurs școlar republican la Limba și Literatura Română

1 februarie 1998 concurs municipal limba și literatura română (clasa a XII-a)

aprilie 1997 conferința „Muncă, talent, cutezanță“ la literatura română (clasa a XI-a)

februarie 1997 concurs școlar limba și literatura română (clasa a XI-a)

25 septembrie 1995 cenaclu literar „Clipa Siderală“

7 mai 1995 concurs orășenesc, Sesiunea de Referate ale Elevilor (clasa a IX-a)

1994 conferința științifico‑practică a elevilor „Muncă, talent, cutezanță“, secția limba română (creație proprie)

1993 concurs de creativitate, proba creație proprie, "Singurătate"