Veronica Postolachi

Doctor în folologie, profesoară de limbă și literatură română, critic literar, publicist, membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

(...)

Lectura trebuie să constituie aerul de fiecare zi, hrana sufletească a oricărui om, în mod special, a copiilor și, mai ales, a adolescenților care se află întotdeauna în fața deciziei de a alege. Și dacă personalitatea tânărului nu se modelează prin lecturi, prin cultură, iar cultura vine din lecturi, atunci ar putea alege ceea ce nu va constitui prilej de fericire pentru părinți și bunici. Cartea Doinei e al șaselea roman, care vine după patru cărți de poezie. Eu îi abordez tot ce scrie din mai multe puncte de vedere: nu ca mamă, nici ca profesoara ei de română, ci ca profesoară în general, pentru că sunt responsabilă de ținuta stilistică și punctuațională a cărților, în postura mea de critic literar în cadrul Uniunii Scriitorilor și, desigur, în postură de cititor.

Un secret în Los Angeles nu ne aduce decât un secret al simplei fericiri umane, fericire care se învârte prin semnele cotidianului, pentru că, în roman, nu este o magie de tip SF, dar una a semnelor pe care ni le trimite viața, adică niște manifestări ale sacrului în existența noastră profană, dacă aș utiliza două concepte din filozofia lui Mircea Eliade. Cronotopul nu implică doar spațiul Los Angeles, dar și Spania, pentru că personajul central tinde să-și realizeze un vis, doar pentru a salva de morbul muțeniei un copil inocent, nevinovat. Există și un personaj de origine română în firul epic al acestei cărți. Proza Doinei este însoțită de multă sensibilitate poetică, pentru că a scris, întâi de toate, poezie, dar și de un filon meditativ, reflexiv, cu gânduri, meditații frumoase despre viață. Cititorii vor încerca să delimiteze și ei diferența dintre vis și visare, înțelegând magia care leagă toate personajele din această carte. Sper că toți cei care vor citi cartea vor conștientiza că marele critic literar Zoe Dumitrescu-Bușulenga avea perfectă dreptate, când afirma: „Lectura este ceea ce face pe om. ... Cititul este cultură”.

În postura mea dublă de mamă și de profesoară a Doinei, când era elevă la Liceul „Mircea Eliade”, pot spune că tot ce s-a depozitat în ficțiunea ei este o consecință a multiplelor lecturi, pe care le-au făcut elevii mei din toate generațiile, pentru că eu am o boală frumoasă: îmi place să citesc și vreau să-i molipsesc și pe alții.