Aliona Grati

Doctor habilitat în filologie, cercetător, critic și istoric literar, conferențiar universitar.

,,Îi mulțumesc colegei mele pentru acest exercițiu excelent de hermeneutică literară. A avut o analiză atât de amănunțită, care a invocat și calitățile textului, a folosit și informația para-textuală, și contextuală, și intertextuală, încât e foarte greu să completez acest discurs. Eu voi vorbi, cumva, în calitatea mea de om al casei, să zic așa. Am și eu un text în această carte. Sunt și eu un paratext. Am mai citit cartea și în variantă electronică, atunci când n-a reușit să mă contamineze de culoarea portocalie. Am scris această prefață în urma lecturii romanului precedent al Doinei Postolachi, Ambroise, pentru care dânsa a luat Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proză. Deci Doina Postolachi este Laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor pentru proză, pentru anul 2017.

Evident, m-am simțit extrem de onorată și responsabilă pentru acest exercițiu al introducerii în carte. Această carte este cu totul diferită de cea precedentă, cu excepția componentei ideii de transformare. Și în cartea precedentă, personajul principal se transformă, își transformă și viața, luând totul de la zero. Și cartea aceasta este una motivațională, mai ales, pentru acei care au atins, în viață, un moment de disperare, un moment în care ți-ar părea că nu mai există nimic de reparat, nu mai există nicio motivație să trăiești. Această carte m-a surprins într-o perioadă destul de complicată a vieții mele: eu am un fiu, un adolescent care traversează momente complicate. Știm cu toții că adolescenții fac depresie, fac niște stări de nedorință de a învăța, de a-și continua viața. Iată că această carte, prin magia, motivațiile pe care le sugerează, este capabilă să ne scoată din stările astea de criză nu doar la adolescență, dar și la orice vârstă. Știu câte ceva din viața Doinei: dânsa a avut de trecut niște momente cu probleme mari de sănătate, când a trebuit să stea mai multe luni pe patul de spital. Probabil, e cea mai în drept să se supere pe viață și să se compare cu altcineva care a avut o viață mai fericită, mai reușită. Ea însă a depășit cumva această stare de nemulțumire. Mai mult decât atât, I-a mulțumit lui Dumnezeu că I-a dat posibilitatea să trăiască. A găsit forțele unui om (așa-numit) alfa, care nu doar s-a scos pe sine din starea aceasta, dar a reușit s-o transmită, în formă de învățătură, și cititorilor.

Trec peste momentul acesta motivațional, educativ, foarte important pentru carte, spre un alt palier – al literaturii, al esteticii, ca să nu se creeze impresia că avem o carte de învățătură, cu morală, cu un discurs psihanalitic. Cartea este un roman, are toate ingredientele literare, toate strategiile unui roman care să te prindă în lectură. Este un roman care ia puțin din ingredientele, din elementele tuturor romanelor ce captivează. În primul rând, este un roman de aventuri: Karen trece printr-o serie de evenimente, călătorește de pe un continent pe altul, călătorește în realitate și în vis, visează. Sunt acolo descrieri și de zi, și de noapte, în timpul visului, care, în povestea lui Karen, se pliază pe un arhetip al basmului. Avem, aici, un basm, dacă vreți, un basm al cenușăresei, care are altă vârstă decât cenușăreasa, ca să ne sugereze ideea că, la orice vârstă, poți deveni o cenușăreasă sau poți trece prin bucuria de transformare a cenușăresei de la o fetiță sărmană, cu o mamă vitregă, care îi face numai rău, la o prințesă. Deci și la 65 de ani (o femeie) poate deveni o prințesă fericită.

E un roman scris în formula realismului magic, îl putem numi un roman-fabrică de magicieni, fabrică de magìi, este, cumva, și o metaforă a scriitorilor. Ce este scriitorul până la urmă? Este un fabricant, un meșter, un meseriaș, care creează visuri, creează povești, creează zona, universul cel compensativ, în care noi ne putem retrage, oricând ne simțim foarte rău. Deci, când vă simțiți foarte rău, intrați să citiți o carte motivațională, cu personaje care reușesc în viață să atingă, cumva, fericirea. Nu întâmplător, romanul își desfășoară acțiunea de bază în Los Angeles (care, în traducere, este orașul îngerilor, este orașul cinematografiei hollywood-iene, este orașul ficțiunii, unde se produce ficțiune la fiecare palier. La fiecare etaj și în fiecare casă, sunt actori, sunt producători, sunt regizori, sunt cameramani – o întreagă fabrică de ficțiune.

La urmă, aș vrea să exprim sentimentele mele pentru acest om drag mie. Am felicitat-o pe Doina și la lansarea de la București. Filmarea despre care vorbea Ludmila Shimanschi a avut loc la București, în cadrul târgului Gaudeamus în noiembrie 2018, anul trecut, la standul Editurii Tracus Arte, acolo unde a apărut această carte. Am spus și acolo și repet: pe mine, m-a mișcat, m-a emoționat viziunea asupra lumii în acest roman, este o viziune a unui copil. Deși personajul are 65 de ani și autoarea este tânără, dar nu este copil, mă miră cum a putut să păstreze această inocență, această curățenie, proiectată asupra lumii. Nu există, în această carte, un rău care n-ar putea fi spălat prin puritate, nu ar fi cumva incapabil de a fi depășit. Nu avem aici niciodată o cădere în abis. Chiar dacă menajera Karen este întristată de situația nepoatei sale, ea depășește momentele astea, creând vise. S-a mai spus că Doina Postolachi este și poetă, constatăm și viziunea poetică asupra lumii. Cartea conține o sumedenie de pasaje, cărora le putem spune poezie în proză: despre cer înstelat, despre visuri, despre magie, despre oameni frumoși, puternici și capabili să dăruiască frumosul și optimismul celorlalți. Cu siguranță, atunci când o să citiți, dar am înțeles că mulți dintre elevi au citit deja cartea și vor vorbi aici (Dna Postolachi mă asigură că nu spun minciuni), dar și cei care nu au citit-o, vă asigur că veți avea o relație specială cu această carte și, cumva, dacă vedeați lumea urîtă, cartea aceasta vă va ajuta să vedeți această lume puțin mai frumoasă. Vă mulțumesc.