Noul val

Despre bărbați, de Alex Ștefănescu

Doina Postolachi, Maeștri din cotidian, prefață de Ioan Groșan, București, Ed. Eikon, 2015. 320* pag.

Doina Postolachi nu este nici mizerabilistă, nici minimalistă, nici postmodernistă, nici fracturistă, nici hiperrealistă. Este scriitoare. Nu urmează reguli stabilite de alții, ci își face propriile reguli, pe măsură ce scrie.

Romanul publicat recent, Maeștri din cotidian (un titlu împiedicat și neatrăgător, mă miră faptul că nu a găsit altul mai bun), surprinde prin sagacitate și este profund emoționant. Încă de la primele pagini, sună a literatură bună, făcându-l pe cititor receptiv la maximum.

Dar cine este Doina Postolachi? Am văzut-o fugitiv la Târgul de Carte, în ziua de 21 noiembrie 2015, și mi s-a părut un personaj straniu. Femeie frumoasă, cu figura de păpușă, era fardată în stil japonez, având fața dată cu o pudră de un alb compact și buzele vopsite în roșu coral. Fragilă, unduitoare, purta și un baston de care se sprijinea. Am întrebat-o de ce are nevoie de el și mi-a răspuns râzând – dar râsul părea s-o doară – că îl folosește ca să alunge bărbații.

Mai multe am putut să aflu despre Doina Postolachi dintr-un alt roman al ei, 601 sau Valiza cu busole, apărut în 2011 la Editura Arc:

„Sunt născută în Republica Moldova. O țară mică și săracă.O parte a României de astăzi. Vorbim aceeași limbă și avem aceeași istorie. Suntem Români… oarecum nedoriți în România. Un taximetrist mi-a spus, odată: «și așa e prea săracă România… dacă ne-am uni și cu Moldova, am sărăci de tot.»”

Doamne – mă întreb jenat – așa îi facem noi să se simtă pe românii de dincolo de Prut, nedoriți la noi?!

Un titlu mai bun pentru romanul Maeștri din cotidian ar fi fost Eu și bărbații („eu” fiind personajul-narator Anastasia, nu Doina Postolachi, deși…). Anastasia își tot propune să nu se mai îndrăgostească de bărbații alături de care trăiește la un moment dat sau să trateze dragostea ca pe o aventură de vară, dar nu reușește să rămână indiferentă. Bărbații sunt esența vieții ei. Și de aceea suferă intens ori de câte ori o nouă poveste de dragoste eșuează.

Anastasia este inteligentă și sensibilă, are spirit de observație, judecă totul cu luciditate – nu și cu cinism – și aspiră mereu spre ceva frumos. Tocmai din cauza acestei combinații de însușiri are de suferit. Nici optimismul ei înnăscut nu o salvează, fiind în repetate rânduri contrazis de realitate.

Sinceritatea bine pusă în scenă de prozatoare îl cucerește chiar și pe cel mai blazat cititor:

„Mă numesc Anastasia. Și atât. Sunt blondă și am 35 de ani. Îmi place să întreb oamenii câți ani îmi dau și sunt tare fericită când mi se spune că par de 18, atunci când îmi pun rucsacul și îmbrac costumul sport. Îmi place să mi se dea 22 de ani, când îmi prind părul într-o agrafă cu fundiță, deasupra frunții, în dreptul sprâncenei stângi; la fel, îmi place și când mi se dau «maxim 30» de ani. Treizeci de ani mi se dau când mă îmbrac în costum. Dar nu mi-a plăcut niciodată să mi se dea vârsta mea reală.”

Anastasia este o mașină de gândit, gândește necontenit. Prelucrează fără întrerupere informațiile pe care i le furnizează realitatea. Și are idei trăznite:

„Cred că bărbații se simt confortabil, protejați și în siguranță, ascunși într-o beznă foarte protectoare, atunci când sărută o femeie brunetă.”

Expresive, de neuitat sunt portretele bărbaților studiați îndeaproape de Anastasia. Unul dintre iubiții ei are obsesia ordinii și curățeniei:

„Sex făceam, la fel, numai pe jumătate: pasiunea lui era calculată, ca să nu spargă vreo veioză de la marginea patului, să nu șifoneze cearșafurile sau îmi dilua orice entuziasm, pentru că, uneori, se căznea să-mi scoată rochiile, nu voia să le întindă, se temea să le deformeze; sau întârzia prea mult să-mi descheie bluzele, în loc doar să tragă de ele și să le rupă nasturii.”

Ioan Groșan este autorul unei prefețe remarcabile prin bun-gust și generozitate (cunosc prozatori mai puțin importanți decât Ioan Groșan care n-ar scrie decât despre ei înșiși). În această prefață sunt citate frânturi de poezie din roman pe care aș fi vrut să le citez eu: „A-ți domestici singurătatea e ca și cum ai locui cu un tigru.”; „Cred că lacrimile sunt rotunde, fiindcă sunt variante miniaturale, multiplicate ale retinei noastre.” Există însă și o idee poetică pe care prefațatorul a lăsat-o în seama mea. (Mulțumesc!) Doina Postolachi explică la un moment dat că fetele care vor să aibă tenul frumos trebuie să doarmă noaptea cu fața scăldată în lumina Lunii. Doar această remarcă să o fi făcut Doina Postolachi de-a lungul vieții ei și eu tot aș fi considerat-o o scriitoare talentată.

Alex Ștefănescu

https://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/despre_brbai

Numarul 2 - Fundatia Romania Literara

arhiva.romanialiterara.com/index.pl/numarul_111117‎
 21 Ian 2016 ... Noul val: Despre bărbaţi de Alex. Ştefănescu

text preluat ulterior si de Literatura de Azi www.literaturadeazi.ro/rubrici/cronica-literara/despre-barbati-13628 12 Iul 2016

* Ediţiile ulterioare, din 2017 și 2020, urmau să ajungă la 548 de pagini.